Forta Contractului vis-a-vis de terti

10-05-16 Ligia Seceleanu 0 comment





Potrivit Articolului 1280 din Codul Civil, convenţiile au efect relativ, în sensul în care produc efecte numai între părţi. Principiul este unul normal, care decurge din faptul că cei care semnează convenţiile se supun legii edictate privat.

 

Reversul acestui articol presupune că un contract nu poate produce efecte vis-à-vis de terţi. Corolara este că nu terţii nu pot profita și nici nu își pot vedea drepturile și obligaţiile restrânse.

Cu toate acestea, există mecanisme care permit ca terţilor să le fie acordate drepturi – de exemplu stipulaţia pentru altul.

I.                   Principiul efectului relativ al contractelor

Principiul efectului relativ al contractelor este unul universal, ce poate fi regăsit în toate sistemele de drept. Drept urmare, în dreptul judiciar principiul are consecinţe, în sensul în care din el decurge autoritatea lucrului judecat, potrivit căruia o hotărâre are efect inter partes și nu faţă de terţi.

Contractul așadar nu poate crea drepturi sau impune obligaţii terţilor, cu toate că sub aspectul social, contractul devine o realitate. În anumite situaţii contractul poate deveni o situaţie de fapt. Un exemplu este cel al contractului de muncă, potrivit căruia o întreprindere concurentă angajatorului nu poate veni să dezangajeze salariatul. Pentru concurent, contractul este așadar o situaţie de fapt, fiindu-i deci opozabil.

Un alt exemplu este cel al promisiunii unilaterale de vânzare, între un promitent și un beneficiar. Astfel, dacă promitentul nu își respectă promisiunea și vinde altuia, și beneficiarul nu solicită ca răspunderea acestuia să-i fie angajată, chestiunea opozabilităţii faţă de terţi poate surveni.

Există însă situaţii unde ne putem pune întrebarea dacă terţii sunt veritabili, sau dacă de fapt nu sunt și ei niște părţi din contract. În mod iniţial situaţiile nu ar trebui să survină, întrucât terţii nu consimt la formarea contractului.

În funcţie de efectele faţă de terţi, putem face o clasificare.

II.                Terţul veritabil

Astfel, un exemplu de terţ veritabil este trecătorul pe stradă într-o vânzare dintre patisier și clientul său.

III.             Terţul parţial

Un alt exemplu este cel al terţului parţial – al vânzării unui vehicul. Dacă șoferul face un accident, datorită frânelor care nu funcţionează și produce daune unei victime, victim poate decide să caute răspunderea vânzătorului de automobile și nu doar a șoferului.

IV.              Terţul moștenitor

În alt caz, un terţ moștenitor are o situaţie precară. Presupunând că defunctul a promis că achiziţionează bunuri înainte de moarte, prin succesiune, moștenitorii vor prelungi personalitatea defunctului primind integralitatea patrimoniului acestuia. Prin urmare, aceștia vor trebui să preia promisiunea, ceea ce în fapt înseamnă ca respectivul contract acceptat de defunct are efecte pentru terţi.

V.                 Terţul mandatar

Cât despre contractul de mandat, care presupune o putere de reprezentare acordată unui mandatar pentru a îndeplini actul de voinţă al mandant-ului, în acest mecanism mandatarul este un terţ întrucât acţionează în numele și pe seama mandatului. Situaţia este așadar a terţului mandat.

VI.              Terţii falși

Situaţiile terţilor falși sunt cele ale contractelor de vânzare, în care cumpărătorul face o revânzare a produsului/serviciului către un alt cumpărător. Subdodânditorul are o cauză cu titlu particular, întrucât persoana succede unui drept. Obiectul vândut, împreună cu toate accesoriile este transmis deci acestei persoane.

Subdobânditorul dispune astfel de o acţiune în garanţie împotriva vânzătorului iniţial, în aceleași condiţii în care dispune de ea și vânzătorul acestuia. Situaţia vine așadar să completeze principiul relativităţii contractelor, nefiind în sine o derogare la acesta.

În cazul unui contract unde vânzătorul își vinde în întregime patrimoniul și primește un preţ în contraparte, dar care nu corespunde exact cu valoarea finală, întrucât patrimoniul implică și un pasiv (adică totalitatea datoriilor vânzătorului), putem pune întrebarea dacă terţii creditori se pot opune. În fapt există mecanisme juridice care protejează creditorii faţă de actele care aduc prejudiciu debitorilor. Situaţia este așadar cea a terţilor prejudiciaţi.

În cele din urmă, există și situaţia unui contract încheiat între două părţi, dar care indirect interesează și o a treia. De exemplu, putem avea un expeditor care trimite printr-un transportator marfa destinatarului. Expeditorul și transportatorul au un contract separat, la care, a priori, destinatarul este un terţ. Totuși, dacă marfa nu este livrată, destinatarul dispune de o acţiune împotriva celor doi.

Principiul efectului relativ al contractului trebuie așadar nuanţat, în funcţie de situaţia cu care ne confruntăm.



Lasă un răspuns

%d blogeri ca acesta: