CCR nu se poate pronunta asupra constitutionalitatii ordonantelor, decat la sesizarea Avocatului Poporului

08-02-17 Ligia Seceleanu 0 comment

Potrivit Constituției din 2013, articolul 146, două instanțe suscită un control al constituționalității de către Curtea Constituțională Română (CCR).

Acest lucru se întâmplă datorită principiul separației puterilor în stat, potrivit căruia aparatul judiciar nu poate înlocui aparatul legislativ (parlamentul) sau cel executiv (guvernul).

Pentru a sesiza mai ușor aceasta limitare, ne putem referi la specificul fiecărei instituții – astfel, dacă legiferarea de către guvern implică oportunitatea politică, interpretarea de către CCR se limitează la un control de conformitate, a unei norme față de constituție.

Controlul a priori al legilor

 

Nu există domenii care să declanșeze automat un control de constituționalitate (cum ar fi cel al legilor organice sau regulamentele interne parlamentului), cu excepția notabilă a revizuirilor constituției.

Există însă domenii, care, în urma unor sesizări (la cerere) pot fi supuse controlului constituțional prealabil, înainte ca legea să fie promulgată de către Președinte (Art. 146 a) Constituție.

Astfel este de remarcat că vorbim exclusiv de legi și nu de alte acte normative.

Persoanele care sunt abilitate să întreprindă această sesizare sunt enumerate limitativ iar lista se interpretează restrictiv:

  • Președintele României
  • Președintele Senatului sau Președintele Parlamentului
  • Guvernul
  • ICCJ (Înalta Curte de Casație și Justiție)
  • Avocatul Poporului
  • Minim 50 de deputați SAU minim 25 de senatori.

În teorie, orice dispoziție inclusă într-un act normativ care ar modifica o lege deja promulgată ar putea conduce de asemenea la aprecierea constituționalității a acelei legi deja promulgate.

Pe de altă parte, toate ordonanțele emise de guvern fiind supuse fie unei abilitări prealabile, fie unei promulgări posterioare, pot face obiectul controlului constituțional, doar prin prisma legii care este dată de către parlament.

 

Controlul a posteriori al actelor normative

 

Potrivit punctului d) al Articolului 146 din Constituția din 2003, CCR se pronunță în privința actelor normative parlamentare și guvernamentale – legi și ordonanțe – doar prin procedura excepției de neconstituționalitate.

Procedura excepției de neconstituționalitate presupune o acțiune deschisă în fața unei instanțe judecătorești sau arbitrale și ridicarea unei excepții (care se judecă prioritar) referitoare la constituționalitatea unei legi de către una dintre părți în proces.

Este important de reținut că decizia de neconstituționalitate luată de CCR ca urmare a acestei sesizări are efecte erga omnes (deci nu doar pentru părțile din litigiu ci pentru toți contribuabilii).

O altă sesizare, care poate fi făcută după ce legea a fost promulgată este atribuită exclusiv avocatului poporului.

Decurge prin urmare că o ordonanță care a intrat în vigoare, până când este promulgată de către legea parlamentară nu poate fi supusă unui control de constituționalitate prealabil, acesta putând fi doar posterior întrucât ordonanța își produce efectele (Decizia Nr. 447 din 29 octombrie 2013)

În concluzie, având în vedere strictele interpretări ale CCR, controlul de constituționalitate poate fi declanșat în privința OUG-urilor până la promulgare, cu exclusivitate, de către avocatul poporului.



Lasă un răspuns

%d blogeri ca acesta: