Cand si de ce se pot da ordonante de urgenta?

01-02-17 Ligia Seceleanu 0 comment

Principiul clasic democratic de separație a puterilor în stat este motivul pentru care Parlamentul este puterea legiferantă și Guvernul puterea executantă.

Ani de practică democratică au constatat și în cele din urmă codificat în legea fundamentală (Constituția) niște excepții de la procedura normală parlamentară de adoptare a unei legi, care trebuie urmată în esență atunci când se împlinește o condiție derogatoare.

Altfel zis, pentru că procedura legislativă parlamentară este lungă, laborioasă, tocmai pentru a acorda timpul de reflecție necesar pentru aprecierea impactului unei norme pe termen lung într-o țară, uneori trebuie să existe și excepții în circumstanțe deosebite și care demonstrează urgența.

Aceste excepții propun pe durată limitată substituirea Guvernului puterii legislative și un timp de reacție mai scurt. Fiind excepții de la principul separării puterilor în stat, nu pot fi date decât potrivit unor condiții stricte.

În continuare vă vom prezenta condițiile necesare pentru ca o ordonanță de urgență să poată fi dată de către Guvern.

 

1.    Parlamentul trebuie să autorizeze substituirea

 

Guvernul nu poate pur și simplu adopta o lege.

În România Articolul 1 (4) al Constituției consacră principiul separației și echilibrului puterilor, ceea ce înseamnă în mod pur și absolut că guvernul nu legiferează precum parlamentul nu guvernează.

Sigur, constituția franceză consacră existența înseși a constituției de separația de puteri, și nu vorbește de un aparent echilibru de puteri, ceea ce poate conduce la interpretări practice diferite.

Pentru că Parlamentul este autoritatea unică legiuitoare (Art. 61 (1)), adoptă legi organice (Art. 73) , în special în domeniul infracțiunilor, pedepselor și executării acestora, cu votul majorității membrilor fiecărei Camere (Deputați și Senatori – Art. 75).

Pentru că doar Parlamentul poate adopta legi, doar el poate autoriza Guvernul să i se substituie, prin procedura ordonanțelor, în limitele și condițiile de abilitare (Art. 108).

 

2.    Delegarea puterii către Guvern poate fi făcută doar în domenii ne-organice.

 

Procedura normală de adoptare a unei ordonanțe este prin urmare bazată pe delegarea de putere, aprobată în prealabil de către Parlament (Art. 115).

În mod natural, subiectele pe care guvernul poate sa le impieteze sunt limitate la cele care nu sunt esențiale, respectiv organice.

Din aceste motive și în circumstanțe cu atât mai excepționale, s-a instituit procedura de urgență, în situații extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, cu obligația de a motiva urgența (Art. 115 (4))

 

3.    Ordonanța de urgență presupune ratificarea ulterioară

 

Evitarea procedurii legislative normale se face prin adoptarea abilă a OUG-ului.

OUG-ul intră în vigoare însă după depunerea pentru dezbatere la Camera competentă și după publicarea în Monitorul Oficial (Art. 115 (5)).

Procedura în sine este menită să asigure controlul parlamentar ulterior, fără de care nici în măsuri de urgență Guvernul nu poate legifera corespunzător. Astfel, în 5 zile de la depunerea inițiative legislative, Camerele sunt convocate obligatoriu.

După 30 de zile (pe)trecute în tăcere în Camera sesizată, o ordonanță este prezumată adoptată și se transmite celeilalte Camere.

Orice OUG ce poartă norme de natura legii organice trebuie aprobată cu majoritatea simplă a fiecărei Camere.

 

4.    OUG-uri nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile…

 

Parlamentul aprobă deci OUG-ul pentru ca aceasta să aibă caracter definitoriu și legitim, dar poate și respinge un OUG promovat în condiții suspecte, sau insuficient motivate.

Cu toate acestea dacă Parlamentul rămâne în tăcere, OUG-ul este considerat în vigoare.

 

5.    Până la ratificarea legislativă a unei OUG acestea pot fi atacate în fața Curții Constituționale

 

Orice OUG sau ordonanță este un act administrativ care rezultă dintr-o acaparare/extensie de putere în domeniul reglementar. Ratificarea doar poate să ofere unei ordonanțe caracter legislativ.

Din aceste considerente și până la ratificare, validitatea OUG-urilor poate să fie contestată în fața CCR chiar și înainte de intrarea în vigoare a acestora, dar mai ales înainte de ratificare.



Lasă un răspuns

%d blogeri ca acesta: